Secretul chinez tradiŢional DE menŢinerea sĂnĂtĂŢii

Avînd o istorie ce datează de mii de ani, filozofia de sănătate tradiţională chineză include elemente ale ştiinţelor naturale, studiilor umane şi ştiinţelor sociale. Ea condensează experienţele de menţinere a sănătăţii a zeci de generaţii, şi se deosebeşte de regimurile tradiţionale existente în lume prin fundamentul său teoretic unic şi prin experienţele clinice bogate, acumulate de-a lungul istoriei de mii de ani. Această abordare a contribuit imens la îngrijirea şi menţinerea sănătăţii poporului chinez.

Ca orice alt organism, fiinţele umane nu sunt deasupra legilor naturale ale naşterii, creşterii, îmbătrînirii şi morţii. Oricum, se pot face eforturi de a încuraja creşterea, de a îmbunătăţi fizicul şi de a întârzia procesul îmbătrînirii, pentru a preveni moartea prematură. Punctul-cheie îl constituie prevenirea şi tratamentul la timp. Conform scrierilor din cartea Huang Di Nei Jing scrise în Perioada Primăverii şi a Toamnei şi Perioada Stării Marţiale, “Înţeleptul vindecă o boală înainte de a apare, face faţă unei probleme înainte de a apare…” Cu alte cuvinte, o persoană sănătoasă ar trebui să-şi ia măsuri de prevenire a bolii, şi dacă cineva se îmbolnăveşte, aceasta ar trebui să se trateze cît mai curînd posibil pentru a preveni dezvoltarea bolii.

O persoană care ştie să-şi întreţină sănătatea, tratează răul ascuns care ar putea duce la boală şi evită toţi factorii de risc latenţi din interiorul şi exteriorul organismului.

Medicina chineză pune accent pe unitatea dintre om şi natură ca şi pe cea existentă între toate ţesuturile organismului. Pe baza conceptelor Yin şi Yang, a celor cinci elemente, şi “armoniei om-rai”, organismul uman este văzut ca fiind capabil să reziste la Chi-ul dăunător. Elementul Chi dăunător este de fapt orice element extern care provoacă boala, cum ar fi o bacterie sau toxine din mediu. Cînd elementul vital Chi bun este înăuntrul organismului (atunci cînd sistemele organismului sunt în echilibru şi imunitatea este crescută) şi inevitabil este slăbit cînd elementul Chi dăunător domină organismul este incapabil să lupte împotriva bolii. Accentul este pus pe principiile prevenirii bolii, permiţând o abordare flexibilă în ceea ce priveşte programul de profilaxie al pacientului. Concluziile referitoare la starea internă a organismului au fost obţinute prin observarea şi analiza manifestărilor individuale ale fiecărui individ. Astfel, medicina chineză se implică în explorarea secretelor vieţii.

Totul are un efect asupra sănătăţii şi vieţii noastre: calitatea mediului în care trăim prin aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem, ceea ce mâncăm, hainele şi încălţămintea pe care le purtăm, amplasarea locuintei şi arhitectura acesteia, formele de relief, oamenii în compania cărora ne petrecem viaţa, sunetele care ne induc vibraţii specifice, muzica pe care o ascultăm, culorile, materialele din care sunt confectionate obiectele pe care le folosim, câmpurile electromagnetice în apropierea cărora ne aflăm sau sub influenţa cărora dormim, informaţiile către care ne deschidem, invazia mass-media, automatismele vieţii cotidiene şi nu în ultimul rând atitudinea pe care o avem faţă de noi înşine, faţă de celelalte fiinţe, faţă de natură şi planetă. Suntem ceea ce facem, dar mai ales ceea ce gândim ! Noi suntem cauza vieţii noastre. Calitatea vieţii noastre, starea de sănătate, confortul interior, aspectul fizic sunt doar efecte. Schimbarea trebuie să se producă mai întâi în sistemul nostru de valori şi implicit în atitudine.

Efectele oricarei terapii, a unui masaj de relaxare sau reflexogen, a unui remediu homeopatic, a unei şedinte de electrostimulare sau ale unui produs cosmetic sau de întreţinere aplicat, sunt mult mai evidente şi mai profunde dacă se complectează cu o stare de spirit armonioasă, cu întoarcerea atenţiei către centrul fiinţei şi cu analiza necesităţii eliminării unor obiceiuri nu prea bune, dobândite pe negândite, sub influenţa societăţii de consum.